„Educaţia nu este umplerea unei găleţi, ci aprinderea unui foc”. (Yeats)

       UN PLUS AL GRĂDINIȚEI NOASTRE!         

Fiecare copil trebuie sa îşi consolideze propria autonomie pentru o viitoare integrare în societate. Grădiniţa noastră este locul în care se dezvoltă sociabilitatea, curiozitatea, sensibilitatea, aptitudinile manuale, fizice şi artistice ale copiilor, dar este și mediul în care se respectă individualitatea fiecărui copil și  care asigură o comunicare optimă  interetnică și interculturală între copii și cadre didactice. Aici se pun bazele întregii culturi ca punct de plecare pentru integrarea socială şi profesională viitoare.

Singurul implus de învăţare este automotivarea copilului. Educatoarea pregăteşte mediul, direcţionează activităţile şi oferă stimulare. Copilul este motivat prin munca în sine pentru a persista în sarcina aleasă.

Exersarea şi dezvoltarea organelor de simţ trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă deoarece perioada de 2-6 ani din viaţa copilului lasă cele mai profunde urme asupra personalităţii în devenire, deoarece aceasta este perioada receptivităţii, sensibilităţii, motricităţii şi flexibilităţii psihice. Este perioada în care influenţele externe lasă cele mai durabile urme în care se constituie premisele personalităţii, se aşază bazele „eului” cognitiv, afectiv, emoţional, caracterial.

La vârsta preşcolară, dezvoltarea senzorială este una dintre cele mai importante laturi datorită progreselor remarcabile pe care copilul le face în acest domeniu. Copiii zilelor noastre sunt confruntaţi cu diferite situaţii şi fenomene complexe ale căror efecte le suscită curiozitatea, spiritul de investigaţie, cercetarea. Acest interes trebuie stimulat prin multiple activităţi în care copiii să nu fie spectatori ci descoperitori ai unor adevăruri. Stimularea capacităţii de învăţare a copiilor şi asigurarea securităţii emoţionale se poate realiza prin activităţi creative – ştampilare, amprentare, desenul pictat pe o varietate de suprafeţe (foi carton, plastic, lemn, sticlă, şerveţele) folosind diferite instrumente de desen şi pictură – pensule speciale, bureţi, trafaleţi de mână.

„Şi ca totul să ţi se imprime mai uşor trebuie apelat, ori de câte ori este posibil, la simţuri....să fie unite cu vederea şi gustul, cu mâna....materia care trebuie învăţată să nu fie doar expusă ca să pătrundă numai în urechi, ci ea trebuie prezentată şi prin imagini, ca astfel reprezentarea să se imprime ochiului, urechii, intelectului şi memoriei. Prin intuiţia reală se începe învăţarea şi nu prin descrierea verbală a lucrurilor”.  (Y.A. Comeniu, Didactica magna)

Copilul vrea să afle, să ştie cât mai multe lucruri, curiozitatea lui este nelimitată, vie, permanentă. O percepţie senzorială săracă determină o percepţie redusă a realităţii. Din acest motiv, dezvoltarea senzorială reprezintă una dintre bazele construirii realităţii.

Simţurile noastre sunt ca nişte porţi deschise spre lume.

Încă din prima perioadă de viaţă dezvoltarea senzorială devine extrem de importantă. Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, propria dorinţă de a descoperi lumea înconjurătoare. Este necesar să nu fie forţat ci doar însoţit în dorinţa lui de a cunoaşte.

Perioadele senzitive sunt etape cu sensibilităţi speciale care se regăsesc în stadiile copilăriei. Perioada dezvoltării simţurilor apare în primii ani de viaţă când copilul explorează mediul înconjurător cu ajutorul simţurilor. Auzul, văzul, pipăitul, gustul, mirosul îi vor permite să absoarbă tot felul de informaţii.

„Nimic nu se găseşte în inteligenţă dacă nu s-a aflat mai devreme în simţuri” (Bergson)

Cu toate că toţi suntem înzestraţi cu aceste simţuri, fiecare dintre noi avem o manieră diferită de a le folosi şi de a vedea sau nu frumuseţea lumii care ne înconjoară.

„Ochii noştri, urechile noastre, gustul nostru diferă creând atâtea adevăruri câţi oameni sunt pe pământ” (Guy de Maupassant).

Aici intervine unicitatea acestei metode. Fiecare copil poate crea şi descoperi în acelaşi timp, nealterându-şi personalitatea, nerutinându-se, păstrându-şi viu intereseul pentru activitatea propusă. Aşa cum, pentru copil, fiecare zi e o nouă zi, prin re-creare şi implicare, activităţile sunt altfel de fiecare dată, copiii interacţionând pentru a le spori la maximum creativitatea şi independenţa.

Metoda senzorială stă la baza învăţării în grădiniţa noastră şi este o metodă globală prin care copilul este implicat activ în desfăşurarea activităţilor. Abilitatea educatorilor constă în modul în care copiii sunt îndrumaţi spre atingerea obiectivelor propuse. Această metodă are trei coordonate:

Descoperim.

 Apropierea senzorială prin simţuri (văz, auz, gust, miros, pipăit) se bazează pe investigarea proprie a copilului, prin acţiune independentă sau dirijată. Astfel, cunoştinţele noi, în concluzie, descoperirea, este un mod de învăţare, de cunoaştere şi de acţiune. În învăţare este important cum cunoşti, nu ce cunoşti şi cât cunoşti. Trebuie acceptat faptul că o achiziţie solidă vine din căutare, din experimentare, prin prelucrarea unor idei în stil propriu. În sprijinul acestei afirmaţii promovăm faptul că învăţarea cultivă integritatea personalităţii copilului, instruirea prin acţiunea reală, participarea activă şi conştientă a copilului la însuşirea cunoştinţelor. Copilul este subiect al educaţiei, stă în centru, astfel el explorează, reconstruieşte, redescoperă prin eforturi proprii. Învăţarea prin descoperire nu urmăreşte comunicarea ci antrenarea sa în procesul de instruire.

Apropierea multisenzorială permite copilului să trăiască experienţe pozitive încărcate de emoţii afective. Elementele naturale sunt o lume fascinantă pentru copil; el trebuie să înveţe aplicat, înconjurându-se de elemente naturale şi fireşti ale vieţii. Prin conectarea cu natura, cei mici sunt încurajaţi să-şi dezvolte creativitatea şi găsirea răspunsurilor, acestea fiind principalele mijloace de învăţare. Ca suport, materialele pe care le promovăm sunt materiale din lemn de bună calitate, pictate în culori atractive, materiale din diferite texturi, ansambluri prin care se pot recrea habitate, etc.

Acţionăm. Toţi copiii sunt activi în timpul activităţii; vor sorta materialele propuse, vor alege ce doresc să facă în cadrul activităţii sugerate, încearcă, experimentează. Este o învăţare prin cooperare, prin care se formează capacitatea copiilor de a împărţi, de a organiza, de a elabora, pregătind practic activitatea. În acest fel se acordă o importanţă deosebită manipulării obiectelor iar activitatea include materiale inovative care necesită manipulare constantă. Prin intermediul lor, al materialelor, acţiunea copilului este încurajată şi valorificată, transformată în una conştientă, cu SCOP, generată de nevoia interioară a copilului. Astfel, el învaţă făcând, manipulând obiecte. Cu toate că este o activitate care presupune mişcare, nu se crează dezordine, copilul fiind concentrat să se integreze în această activitate constructivă.

Promovăm libertatea într-un cadru bine conturat, cu reguli pe care copiii le-au înţeles şi le-au acceptat. Regulile noastre nu au scopul de a umili copilul în vreun fel, de a-l face să se simtă ruşinat; doar prevenim comportamentul nedorit şi repetarea lui, educatorul fiind exemplul de urmat. Astfel se crează o libertate interioară a copilului.           

                        Împărtăşim. După ce ne-am organizat singuri activitatea, acum ne vom împărtăşi cunoştinţele. Este momentul cel mai important al activităţii, miezul ei fiind comunicarea. Este o dorinţă naturală, firească a copiilor de a spune ceea ce ştiu şi ceea ce observă. Comunicarea cu educatoarea, cu ceilalţi copii este nu doar verbală, este gestică, este atitudine atunci când copilul este pus în diferite situaţii create, doar când el interacţionează. De aceea „facem împreună”, „vorbim despre” contribuie la dezvoltarea progresivă a unei comunicări eficiente. Este ocazia, prin schimburi verbale, avansare de idei, a dezvoltării creativităţii lingvistice concrete, a înlăturării unor eventuale inhibiţii, o emulaţie a activităţii verbale. Comunicarea se defineşte astfel ca factor fundamental al vieţii sociale. Ea constituie un liant social, îi uneşte pe oameni, îi angajează în acţiune. A comunica înseamnă a prelucra o informaţie; comunicarea priveşte direct relaţia educator-educat şi de eficienţa ei depinde succesul final al educaţiei. Întreg procesul şcolar înseamnă limbaj, comunicare, noţiuni.

Anumite activităţi sunt folosite pentru dezvoltarea vorbirii şi îmbogăţirea limbajului.

1. Jocuri didactice – de cunoaştere reciprocă

„Jocul emoţiilor”

„Jocul oglinzilor”

2. Convorbirile pe diferite tematici au la bază formarea deprinderilor de a răspunde la întrebări şi de a formula întrebări. În acelaşi timp, urmărim formarea deprinderilor de pronunţie corectă, de structurare a exprimării şi de însuşire a limbii literare. Astfel, practicăm mai multe tipuri de convorbiri cu suport:

a. După ilustraţii

b. Reproduceri cu miniaturi

c. Convorbiri pe teme date  

     d. Jocuri cu conţinut gramatical şi fonematic

Limba are şi o funcţie foarte importantă, cea expresivă. Vorbitul comunică nu numai o idee, un gând ci şi anumite informaţii cu privire la propria persoană, recurgând pentru aceasta îndeosebi la intonaţie şi la mimică.

3. Povestiri şi poveşti. Povestea îşi aduce aportul cu precădere în dezvoltarea limbajului, dar luăm foarte serios în calcul valenţele formative şi terapeutice ale povestirilor şi poveştilor. În încercarea de a atrage copilul spre carte, am planificat în fiecare zi un timp pentru lectură.

„Momentul de poveste” îl pregătim cu multă grijă: un loc special ales, biblioteca, o muzică de fundal sau un element surpriză care ne conduce spre relaxare.                

Rostim o mică poezioară de întâmpinare, ca un ritual. După ce am intrat în această atmosferă, se începe povestea. Povestea este o modalitate deosebită de cunoaştere a lumii; ea conţine adevărurile fundamentale ale vieţii. De aceea, alegem cu grijă conţinuturile poveştii, fiind hrană spirituală pentru copil. Ea îl învaţă să judece. O poveste bine spusă poate amuza, demonstra, dezarma.

Momentul de poveste este şi dramatizare – îi transformă pe micii spectatori în actori: pot să caute alt final, să dea sfaturi personajelor, se pot identifica cu ele, pot fi empatici sau critici. Povestea rămâne pentru noi una dintre cele mai intense activităţi. Cu cât apropierea copilului de carte se face mai devreme cu atât mai importante şi mai durabile sunt efectele ei în domeniul limbajului şi al comunicării precum şi în cel al comportamentului şi al socializării.

   Copiii zboară în fiecare zi. Ei aleg să facă zilnic şi cu mare bucurie ceva nou, ceva nemaifăcut, ceva nemaisimţit ori să audă şi să spună ceva nemaispus vreodată. Asta înseamnă să fii copil: să accepţi fiecare zi ca pe una nouă.

Noi, educatorii, suntem cei care îi însoţim în această călătorie minunată de descoperire a lumii; asemeni lor, vom fi mereu proaspeţi, gata pentru noi provocări, mereu şi mereu încrezători că drumul parcurs alături de ei este cel mai frumos şi cel mai potrivit dorinţei lor.